Already half a year waiting for an ordinance. However, such a long time Aliens
Nelly CHOLASHKA
Nearly half a year already Bulgarians do not adopt children from orphanages in the country. The problem is not lack of candidates and lack of regulation.
With the renovation of the Family Code by mid-July for adoption of rules kids were radically changed. The new regulation addresses the Nashenci and foreigners who apply for parents of orphaned or abandoned Bulgarians.
Intercountry adoption: Trafficking children Poverty and war are amongst the biggest reasons for children being put up for adoption. But times of war and social upheaval are the very moment when children should not be adopted says Nigel Cantwell, who works on adoptionissues for UNICEF. "In natural emergencies or even armed conflicts there is a very clear guideline that no intercountry adoptions must be allowed for at least two years if a child's family, its wider family, has not been traced." In the early 1990s Nigel Cantwell helped negotiate the Hague Conventionon Adoption. This was intended to promote local adoption first and then regulate intercountry adoptions. But the Convention was still in its infancy when the overwhelming political events of the early '90s shook Eastern Europe. Since then it has been open season on adoptions from those countries. "There was absolutely no experience of dealing with intercountry adoptions. It should not have been an immediate option at that time," Mr Cantwell explained. "Time is needed for the authorities to consult, to understand the issues and set up a system that's going to protect the rights and the best interests of their children." Romania was one of those East European countries. In 1991, after the fall of the Ceausescu regime, television screens around the world were flooded with pictures of scrawny children abandoned in squalor in the orphanages. There were 100,000 of them. European and American families rushed to adopt and with them came the brokers and facilitators, the people prepared to make money out of any tragic situation. Romanians like "Dan", who went into business selling the children he found as he scoured the countryside. "They can obtain a small fortune of money selling their kid," he told the BBC. According to "Dan", whatever the rules and regulations were supposed to be there was always a way round - for money. "The people in the orphanage, the director, even the medical personnel, the nurses, people in the law system, everyone who has the power to put his signature on a piece of paper can be corruptible." But the word orphanage is a very misleading term in this context. "These people abandoned their children in the orphanages but it is not a real abandonment," Mirel Bran, a Romanian journalist, explained. "Most of the parents came very often to see their children. Because they have not enough money at home they prefer to put these children in the orphanages where they can eat, they can wash, and they get a kind of an education." The children were not orphans, they were just poor. Emma Nicholson is a member of the European Parliament and its special rapporteur on Romania. "Thousands of children who left Romania at that time have vanished," she explained. "There are no records so we don't know what happened, unless they were lucky enough to go to good, caring, loving families, who are proud of them." Poverty was a problem for the Government as well as individual families. According to Emma Nicholson, intercountry adoptions brought in an estimated US$150 million a year. Since then Romania has had several attempts at sorting out the problem. A moratorium on intercountry adoption came into place in 2001. It proposed a strategy developed for fostering children within Romania, adopting locally and putting intercountry adoption at the end of a long list of alternatives.
Allgemeines 1. Gründung ICCO e.V. (International Child’s Care Organisation) wurde am 15. Dezember 1997 gegründet.
2. Sitz und Zulassung Der Sitz des Vereins ist Hamburg. Der Verein ist eingetragen beim Amtsgericht Hamburg im Vereinsregister mit der Nr. VR 17711. Die staatliche Zulassung als Adoptionsvermittlungsstelle erfolgte erstmals durch das Landesjugendamt Münster mit Zulassungsbescheid vom 18.06.1998. Am 16.05.2003 hat die GZA Hamburg dem ICCO e.V. die neue Anerkennung als Auslandsvermittlungsstelle ausgesprochen.
3. Gemeinnützigkeit Der Verein verfolgt ausschließlich gemeinnützige Zwecke. Der Verein ist selbstlos tätig. Ein Freistellungsbescheid wurde vom Finanzamt Bielefeld erteilt.
4. Vorstand Der Vorstand besteht aus zwei Personen, derzeit: 1. Vorsitzende: Eva Maria Hofer (Geschäftsführerin) 2. Vorsitzender: Peter Hoffmann
5. Mitgliedschaft Über die Mitgliedschaft im Verein entscheidet der Vorstand. 6. Förderer Es gibt die Möglichkeit, Fördermitglied zu werden, um den Verein und die Erfüllung des Vereinszwecks durch regelmäßige Beiträge zu unterstützen.
7. Vereinstrukturen Bezüglich der Einzelheiten der Vereinstrukturen verweisen wir auf die Satzung. oben
Aufgaben des Vereins
ICCO e.V. macht es sich zur Aufgabe, dazu beizutragen, dass jedes Kind sein Recht auf Leben und volle Entfaltung seiner Persönlichkeit in einer Familie und umgeben von Glück, Liebe, Verständnis und Geborgenheit sowie sein Recht auf Schule und Berufsbildung verwirklichen kann.
Diese Ziele werden verfolgt • durch Förderung der Familien, damit deren Kinder zu Schule gehen können, • durch Patenschaften, • durch Operationen kranker Kinder, die sonst keine oder schlechte Lebenschancen hätten, • durch Unterstützung und Hilfestellung bei der Adoption von Kindern, die nicht in ihren Herkunftsfamilie aufwachsen können.
Welche Aufgaben erfüllt ICCO e.V. konkret?
In Deutschland: • Bewerber prüfen, Sozialberichte/Adoptionserlaubnisse erstellen. • Vorschläge für die Ämter und Institutionen in den Herkunftsländer unterbreiten. • Adoptionsvorgänge einleiten und begleiten. • Adoptiveltern und –Kinder nachbetreuen und beraten in Fragen der Integration, Identitätsfindung der Kinder und deren zukünftigen Verbindungen zu den Heimatländern.
In den Herkunftsländern: • Kontakte zu den Ämtern und Institutionen aufrechterhalten zur Gewährleistung der rechtskonformen Adoptionsvorgänge und zur Erfüllung der Berichtspflicht über die adoptierten Kinder. • Beitrag leisten zur Verbesserung von Lebens- und Ausbildungsbedingungen der in den Waisenzentren lebenden Kinder. • Maßnahmen zur Verbesserung der medizinischen Vorsorge und Betreuung von Neugeborenen und Waisenkindern unterstützen. • Schulpatenschaften organisieren als langfristige Hilfe zur Selbsthilfe für Straßenkinder, Kinder aus Slumgebieten und aus den in Not geratenen Familien. • Schwerkranken Kindern helfen, die in ihrem Heimatland nicht medizinisch behandelt werden können, indem sie zur Operation und Behandlung nach Deutschland geholt werden. oben
Entstehung des ICCO e.V.
Die Not der Kinder in der Dritten Welt veranlassten Frau Eva Maria Hofer – heutige Geschäftsführerin und Vorstandsvorsitzende von ICCO e.V. – , mehr zu tun, als nur den eigenen Kinderwunsch zu erfüllen. Sie entschloss sich, solche Kinder zu adoptieren, die in ihren Herkunftsländern keine Chancen haben. Sie hat selbst in den vergangenen 20 Jahren 14 Kinder aus acht verschiedenen Länder adoptiert. Sie hat das Elend der verlassenen und chancenlosen Kinder immer wieder erlebt. Diese große Zahl von Adoptionen hat vielfach das Interesse der Öffentlichkeit geweckt. Viele Menschen wandten sich an sie, und sie sollte immer wieder darstellen, welche Wege sie gegangen ist und welche Erfahrungen sie gemacht hat. Die vielfach gegebene Auskunft führte zu Misstrauen bei den Adoptionsvermittlungsstellen, Jugendämtern und Landesjugendämtern. Man sah darin bereits einen Verdacht des Verstoßes gegen das Adoptionsvermittlungsgesetz, welches Adoptionsvermittlung unter Strafe stellt, sofern sie nicht durch eine besonders zugelassene Stelle erfolgt. Ein eingeleitetes Bußgeldverfahren – welches später eingestellt wurde – und die Empfehlung eines Leiters eines Landesjugendamtes führten zu der Überlegung, eine Adoptionsvermittlungsstelle zu gründen, um so möglichst vielen Kindern helfen zu können, damit sie in Familien und kindgerechten Verhältnissen aufwachsen können.
So wurde der Verein ICCO e.V. (International Child’s Care Organisation) Ende 1997 gegründet, beim Amtsgericht Bielefeld in das Vereinsregister eingetragen und vom zuständigen Finanzamt als gemeinnützig anerkannt.
Nach einigen Vorbereitungen wurde die Organisation der Träger der Adoptionsvermittlungsstelle, die im Sommer 1998 ihre staatliche Zulassung durch das Landesjugendamt Münster erhielt und sofort ihre Arbeit aufnahm. Diese staatliche Zulassung erlaubt es, dass die Adoptionsvermittlungsstelle des ICCO e.V. selbständig und eigenverantwortlich die Eignung der Adoptivbewerber überprüft und Sozialberichte (Homestudy) in eigener Verantwortung erstellt und die Nachbetreuung durchführt. oben
Ziele und Grundsätze von ICCO e.V.
Der Verein verfolgt ausschließlich humanitäre Ziele im Rahmen der Völkerverständigung. Er arbeitet auf der Basis der Haager Konvention zur internationalen Adoption (Übereinkommen über den Schutz von Kindern und die Zusammenarbeit auf dem Gebiet der internationalen Adoption vom 29.Mai 1993), welche zum 1. Januar 2002 in Deutschland ratifiziert wird, nachdem zuvor schon über fünfzig andere Staaten ratifiziert haben. Die internationale Staatengemeinschaft hat das Abkommen erarbeitet und damit Schutzvorschriften eingeführt, damit internationale Adoptionen zum Wohl des Kindes und unter Wahrung seiner völkerrechtlichen anerkannten Grundrechte stattfinden,
• in der Erkenntnis, dass das Kind zur vollen und harmonischen Entfaltung seiner Persönlichkeit in einer Familie und umgeben von Glück, Liebe und Verständnis aufwachsen sollte. • unter Hinweis darauf, dass jeder Staat vorrangig angemessene Maßnahmen treffen sollte, um es dem Kind zu ermöglichen, in seiner Herkunftsfamilie zu bleiben. • in der Erkenntnis, dass die internationale Adoption den Vorteil bieten kann, einem Kind, für das in seinem Heimatstaat keine geeignete Familie gefunden werden kann, eine dauerhafte Familie zugeben. • überzeugt von der Notwendigkeit, Maßnahmen zutreffen, um sicherzustellen, dass internationale Adoptionen zum Wohl des Kindes und unter Wahrung seiner Grundrechte stattfinden, und um die Entführung und den Verkauf von Kindern sowie den Handel mit Kindern zu verhindern.
Das Ziel der Tätigkeit der Organisation ist es, geeignete Eltern für Kinder zu finden, die nicht bei ihren Herkunftseltern und nicht in ihren Herkunftsländern aufwachsen können. In den ersten drei Tätigkeitsjahren konnten für etwa 600 Kinder aus verschiedenen Ländern geeignete Eltern gefunden werden. oben
Arbeitsweise Die Situation von ICCO e.V. ist eine gänzlich andere:
Über die Kontakte von ICCO e.V. ins Ausland ist eine Vielzahl von Kindern bekannt, für die geeignete Eltern gesucht werden, zum Teil mehr, als geeignete Bewerber vorhanden sind. Frau Hofer selbst hat durch ihr engagiertes, klares Auftreten und ihr hohes Maß an persönlicher Glaubwürdigkeit und Integrität einen großen Vertrauensbonus bei zahlreichen ausländischen Behörden gewonnen. Daher sind der Adoptionsvermittlungsstelle ganz andere Möglichkeiten gegeben, als diese bei einem Jugendamt vorhanden sind. Die Adoptionsvermittlungsstellen bei den Jugendämtern haben regelmäßig keine Kontakte ins Ausland, die es einem Jugendamt ermöglichen würden, sich als Adoptionsvermittlungsstelle zu betätigen. Bereits die häufiger notwendigen Auslandsreisen sind für die Jugendamtsmitarbeiter ein Problem. Ein über das Maß bei einer Behörde hinausgehendes Engagement kann von einem durchschnittlichen Jugendamtsmitarbeiter kaum erwartet werden (wobei nicht verkannt wird, dass es auch zahlreiche Jugendamtsmitarbeiter gibt, die sehr engagiert arbeiten). Die Mitarbeiter von ICCO e.V. arbeiten durchweg sehr engagiert, und zwar auch über die üblichen Arbeitszeiten hinaus, haben für Auslandsreisen auch schon ihren Urlaub verwendet und sind hoch motiviert, für die bedürftigen Kinder geeignete Eltern zu finden.
Die Sozialarbeiter und Fachkräfte bei ICCO e.V. verstehen sich in erster Linie als Dienstleister im Interesse der Kinder. In diesem Rahmen bieten sie den Bewerbern eine Dienstleistung an, die in der fachlichen und fairen Überprüfung der Adoptionseignung besteht. Die Überprüfung erfolgt sorgfältig und gründlich. Die Probleme, die bei einer Auslandsadoption entstehen können, sind durchaus noch vielfältiger als diejenigen, die bei einer Inlandsadoption auftreten. Da die Fachkräfte die Kinder auch vor Ort erleben und kennen lernen und wissen, welches Elend diese bereits durchgemacht haben, ist es ihnen ein persönliches wichtiges Anliegen, für diese Kinder die bestmöglichen Eltern zu finden.
Die Sozialarbeiter wissen, dass sie diese Kinder aus ihrem Kulturkreis herauslösen und in unseren Kulturkreis hineinbringen müssen. In gewisser Weise werden die Kinder damit "ausgeliefert". Damit obliegt den Fachkräften ein besonders hohes Maß an Verantwortung gegenüber den Kindern. Die von ICCO e.V. vermittelten Kinder sind regelmäßig keine "weißen" Kinder und eignen sich daher nicht als "Ersatzkinder". Bereits durch die Hautfarbe und andere äußere Merkmale ergeben sich bei der Integration der Kinder besondere Probleme, auf welche die Sozialarbeiter und Fachkräfte in besonderer Weise eingehen müssen, da die Adoptiveltern damit meist nicht vertraut sind. Diese besondere Problematik bei Auslandsadoptionen wird von den Bewerbern häufig unterschätzt.
Die Fachkräfte verstehen ihre Aufgabe auch als Vermittler zwischen den berechtigten Anliegen der Herkunftsländer und den Bewerbern bezüglich der nach Deutschland vermittelten Kinder, so z. B. in Fragen der Namensgebung und der Entwicklungsberichte. Diese Aspekte der Nachbetreuung nehmen in der Arbeit der Fachkräfte einen immer größeren Raum ein.
Die Arbeitsweise von ICCO e.V. wird von den Bewerbern oft missverstanden: es ist nicht das Anliegen von ICCO e.V., Wünsche der Bewerber nach einem "perfekten Kind" zu erfüllen. Es geht vielmehr darum, auch und gerade für die schwächeren und schwächsten Kinder eine Chance – also die bestmöglichen Eltern – zu finden, und zwar unabhängig vom Geschlecht, Alter, Krankheiten und anderen Defiziten der Kinder. Daraus folgt, dass die Zusammenarbeit zwischen ICCO e.V. und den Bewerbern in der Weise erfolgt, dass eine schriftliche Vereinbarung getroffen wird, wonach die Bewerber diese Bedingungen akzeptieren.
ICCO e.V. und seine Fachkräfte suchen für die vorhandenen Kinder geeignete Eltern. Sie suchen nicht Kinder für die vorhandenen Bewerber! oben
Sub “aura sfanta a samaritenilor” din diverse ordine calugaresti si “beneficiind” de indiferenta institutiilor statului care ar trebui sa se ocupe de copiii defavorizati, acesti sarmani sunt prada usoara pentru pedofili si dezaxati. Pornind de la cateva informatii din interior (secrete scabroase si insuficient pazite, cerberilor!), GAZETA s-a cutremurat descoperind crudul adevar. Abuzuri sexuale asupra copiilor!
Procesul de protectie a copiilor este compromis, domnilor care va izbiti cu caramida in pieptul “caritabil si maret” al infaptuirilor voastre! Dupa scandalurile numeroase care au decimat credibilitatea si conducerea (cu numerosi interimari – unii cercetati de Politia economica pentru neregulile din timpul “manoaselor” mandate) a Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Maramures (numit in continuare DJPDC) si a catorva fundatii, care sub perdeaua “caritabilitatii” si–au cladit afaceri prospere, vestea ca inca exista copii abuzati sexual a cazut ca un fulger ce-a luminat intunericul din jurul sistemul. Confirmate chiar de Augustin Botis, noul director interimar al DJPDC, zvonurile au fost demonstrate de cercetarile pe care le-am intreprins in cateva locatii incriminate. Dar cu pret! Si cu ce folos? Intermediari, pregatiti-va!
In acest moment, in Sighet, DJPDC are sase case de tip familial si un centru de zi pentru copiii cu handicap sever (localizate pe strazile Stefan cel Mare 93, Mihai Eminescu 13 A, George Cosbuc 5, Dragos Voda 144, Tisei 13 si Gheorghe Bilascu 1). Cele sapte asezaminte de protectie gazduiesc 76 de copii. Nu discutam acum despre mafia care a cumparat si revandut aceste case Fundatiei HHC (care le-a pus in functiune fara autorizatii sau asentimentul vecinilor, donandu-le apoi Directiei, “c-asa-i meciul”) la preturi absurde, de miliarde de lei, dintre care jumatate au intrat in buzunarele unor hoti ordinari. Le sugeram pe aceasta cale indivizilor implicati in intermedierea ”biznisului” sa se pregateasca pentru marele vals, pe care-l promitem de pomina. Asaaa... In urma restructurarii celui mai mare Centru de plasament pentru copiii cu nevoi speciale severe, cel din Sighet, din cei 274 de internati, 12% au intrat sub asistenta maternala, iar 86% in case de tip familial. Unele dintre aceste asezaminte au intrat sub “patronajul caritabil” al unor ordine bisericesti din Italia. In Sighet se vorbeste de mult timp ca, in unele cazuri, aceste centre de zi sunt finantate de organizatii care si-au pus amprenta “caritabila” doar de fatada si, de fapt, ascund pedofili verosi, care cotizezaza lunar pentru a beneficia anual (sau mai des) de “vacante erotice in exotica Romanie”. Pentru demonstratie trebuie sa patrunzi in tainele ascunse in spatele zidurilor acelor centre.
Turism sexual cu copii
Pentru ca nu suntem nici politisti, nici reprezentanti autorizati ai DJPDC, n-am reusit sa pasim peste pragul numitelor (de popor): “magazii de aprovizionare a perversilor”, patronate de unii monahi italici din diferite ordine calugaresti. Accesul presei este prohibit in preasfintele casute termopanate, cu trei niveluri. Acolo, putreziciunea poate iesi la suprafata, precum uleiul ars deasupra apei de izvor. In astfel de case, copiii sunt selectati, preferate fiind fetitele (fapt observabil din raportul dintre institutionalizati). Cert e ca finantatorii italieni sosesc regulat sa-si vada oitele. Am fost martor cand, intr-un centru de zi, unul dintre acesti finantatori a pipait fara jena o fetita de vreo 12 ani. Pe fund si talie. Crestineste. Ma frecam la ochi incercand sa ma conving ca am vedenii. N-aveam. Ultima incercare de a limpezi “apele benedictine” si de a afla parerea ”celeilalte parti”, am facut-o in 10 decembrie 2003, cand sora Bianca, superioara lacasului benedictin din Sighet, mi-a trantit usa in nas cu motivatia “sunt foarte ocupata”, remis printr-o fetita-portar. O alta fetita, aflata in ingrijirea unui asistent maternal, isi petrece timpul extrascolar la un alt centru de zi italian din Sighet. In fiecare zi, soseste acasa pe la ora noua seara. Intrebata ce face atata timp acolo, a motivat ca studiaza pentru scoala. Rezultatele scolare demonstreaza contrariul, fetita ajungand sa fie meditata suplimentar la matematica. Pana la urma, fetita a recunoscut ca “se tine doar de mana”. Cu calugarul! Si ca ”n-avem voie sa spunem ce facem acolo.”
Mancand zapada
Inainte, metoda “Sighet” de controlare optima a copiilor retardati era ferma: ii bateau, ii bagau in camasa de forta si le administrau sedative si electrosocuri. Reteta simpla, patentata, de succes. Azi, in noul sistem, s-au anulat socurile electrice. Gheorghe Rusu este administratorul pe zona Sighet a DJPDC. Misie grea. A avut un post caldut, la Finante, dar a renuntat pentru a-si putea pastra statutul de consilier local PSD. Recunoaste ca nu merge totul ceas in sistem. Unii vecini cu casa de tip familial de pe strada Bilascu spun ca “institutionalizatii” se dezbraca si stau goi prin curte ori la poarta, fura, urla si fac circ. Din cercetarile noastre s-a dovedit doar ca acei copii sufera de afectiuni psihice, dar nu sunt agresivi. Cat timp am admirat pulovarul tricotat de un baiat (cu material destramat din paturi), un altul a tulit-o afara. Sa manance zapada. In casa exista si o ”camera de linistire” pentru “crizati” (fara geamuri casante si cu peretii capitonati). Pana cand celula va fi finalizata, responsabilii cu securitatea ii trimit pe copii pentru tratament la sectia de psihiatrie adulti a spitalului Sighet. La casa de pe strada Eminescu exista alte probleme. Adolescentii, majoritatea normali la cap, fug noaptea de ”acasa”, umbland hai-hui pe strazi. Ei stiu de ce. Rusu sutine ca nu-s periculosi si ca “s-a facut o sedinta” in acest sens.
Calcaiul obsedatului Ahile
La Scoala speciala pentru copiii cu deficiente invata 159 de copii, toti externi. Predomina baietii, dintre care 14 au fost adusi recent de la Gardani. Nu exista neuropsihiatru, ci doar un psiholog pentru toata gasca. Scoala nu e subordonata DJPDC, ci Inspectoratului Scolar Judetean si Consiliului Judetean. Copiii petrec in institutie doar cateva ore zilnic, pana pe la orele amiezii. Directorul Hermina Balai sustine ca toata treaba cu abuzurile sexuale din scoala ar fi plecat de la declaratia baiatului A. (14 ani), care sustine ca ar fi fost molestat sexual de un alt coleg. Am vorbit cu posibila victima, care are un IQ de cel mult 30 si-si schimba frecvent depozitiile. Mai intai mi-a zis ca a fost agresat la casa familiala unde este cazat (aceeasi vila de pe strada Mihai Eminescu), apoi ca fapta s-a intamplat in toaleta scolii. Cine i-a facut-o? Baietii. Ba Florin, ba fratii X sau Y. Am discutat si cu cei incriminati, care par nevinovati. Mai degraba e de banuit ca baiatul a suferit un viol cat timp se afla la Gardani, fapta care l–a traumatizat si i-a indus marasmul in care traieste acum.
Alte abuzuri sexuale
Alte nereguli par a fi la Centrul de plasament pentru copii scolari (fosta Casa de Copii) condus de Dana Ilies. Un preadolescent a aparut la scoala cu dintii rupti. Luat la intrebari, copilul a marturisit ca a fost batut de colegii de dormitor, noaptea, pentru ca a refuzat “sa o ia sus”. Fetele internate in centru, provenite de la Casa de copii Bocicoi, fac sex in draci prin Sighet. Fugind de la scoala sau cand sunt invoite pentru plimbare in oras, pustoaicele se arunca (cel putin in afara centrului) in tot felul de tepuse. Directoarea a declarat socata ca “nu are cunostinta” despre astfel de cazuri. Cert e ca prea multa libertate strica. Copiii proveniti de la ”Micul Auschwitz” sau de la orfelinatele din Bocicoi, Ocna Sugatag si Gardani s-au trezit brusc in drepturi. Nu mai iau bataie, au voie sa iasa in oras (daca sunt responsabili), nu mai sunt pusi la munca, nu mai cred in Mos Nicolae. E de rau. Dupa ani de zile in care au fost tinuti in lant, deodata s-au trezit liberi si nu stiu ce sa faca cu atata ingaduinta. O iau razna. La implinirea varstei de 18 ani, cei sanatosi sunt azvarliti in strada, iar cei suferinzi ajung “sus” (la sectia Psihiatrie). Fetele se apuca de prostitutie, baietii de furturi si talharii. Acesta este sistemul institutional care croieste viitorul luminos al copiilor din Romania.
Involuntare
”Am auzit ca se practica abuzurile sexuale, dar nu la noi in interior, ci acolo unde invata, adica la scoala pentru copii cu deficiente.” - administrator Gheorghe Rusu “Stii, m-am gandit ce titlu ar merge sa bagi la articol:” – Gheorghe Rusu, intr-o tentativa de manipulare
Ordinul Benedictinilor
Ordo Sancti Benedicti (Ordinul Sfantului Benedict) este cel mai vechi ordin calugaresc din lume, fiind fondat in anul 529 de calugarul Benedict de Nursia la Montecassino (Italia). Principiile benedictinilor erau: evlavia, supusenia, ruga si munca (“ora et labora” – “roaga-te si munceste”). Manastirile au fost asociate in congregatii subordonate papei. Portul calugaresc benedictin este de culoare neagra. Ordinul feminin benedictin a fost intemeiat de sora geamana a lui Benedict (Scholastica). In anul 1098, sub impulsul lui R. de Molesmes, s-a desprins un subordin reformator denumit Cistercieni (dupa numele latin al manastirii franceze Citeaux din arondismentul Beaune). Subordinul Cisterciensilor a cunoscut un nou avant dupa anul 1112, datorita activitatii luxemburghezului Berhard de Clairvaux: Bernhardini (port: roba alba, gluga neagra). In 1664 a luat nastere la manastirea La Trappe (Franta) un alt subordin al cistercienilor: Trapisti. In prezent, pe plan mondial exista aproximativ 11.000 de calugari si 22.000 de calugarite ale Ordinului benedictin. In Baia Mare si Sighetu Marmatiei, cateva centre pentru copii institutionalizati sunt conduse de calugarite benedictine. Presa nu are acces in interiorul acestora. Planeaza suspiciunea ca finantatorii ar fi pedofili italieni.
Crimele de la “Lucia”
Alina Moldovan (18 ani) si Peter Tibor (17 ani), copii institutionalizati la casa “Lucia” din Satu Mare, au decedat in urma batailor bestiale primite de la colega lor Rozalia Lazar (16 ani), suferinda de encefalopatie cronica infantila. Pana la ideea de a fi stramutati la Satu Mare, toti trei au fost pacienti ai Spitalului pentru copii cu deficiente din Sighetu Marmatiei. E drept ca spitalul de copii sighetean era un ”Mic Auschwitz”, dar totusi acolo s-a trait, de bine, de rau. Asa, uite ca s-a petrecut omorul. Ce folos ca toata trupa de responsabili satmareni a fost destituita? Copiii nu revin la viata. Faptul e cu atat mai grav, cu cat se pedaleaza insistent pe tema profesionalismului (dobandit uneori cu spaga) si responsabilitatii “modernilor” ingrijitori, psihologi, recuperatori si psihologi ai noilor centre infiintate peste noapte, la norma, ca sa iesim bine la capitolul de integrare in U.E.
* S-a nascut o ipoteza halucinanta: nu Flaviu Pop, ci altcineva este autorul masacrului de la Baia Mare!?!
Jandarmul ispasitor?
* Demisia directoarei Ana Moldovan nu vindeca ”ranile financiare” ale DPC
Directia banilor ”pierduti”
* Suspecta disparitie a unui ”cadou” de la politisti
Pierdut microbuz. Gasitorului recompensa.
* S-a nascut o ipoteza halucinanta: nu Flaviu Pop, ci altcineva este autorul masacrului de la Baia Mare!?!
Jandarmul ispasitor?
In noaptea de duminica spre luni, cinci jandarmi care asigurau paza Arhivelor Nationale Maramures au murit impuscati. Conform declaratiilor anchetatorilor, unul dintre ei, Flaviu Pop, i-ar fi impuscat pe cei patru camarazi ai sai, dupa care s-a sinucis. Scenariul oferit de procurorul militar este subred. In aceste conditii se pune intrebarea: daca nu Flaviu Pop a comis aceasta crima multipla (cu premeditare), ci o alta persoana, care, la urma, l-a impuscat si pe “sinucigas”?
GAZETA de Maramures si colegii nostri de la Cluj au confruntat datele oferite pana acum de catre cei care ancheteaza cazul cu analiza unui ofiter criminalist, care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Analiza sa, precum si flagranta contradictie intre comportamentul cotidian al tanarului jandarm si presupusa psihoza de care suferea, trimit la posibilitatea ca altcineva sa fie adevaratul criminal. Sa vedem care a fost firul evenimentelor, cel depanat de oficiali. Un jandarm din corpul celor care asigurau paza sediului Arhivelor Nationale din Baia Mare si-a impuscat patru colegi, executandu-i cu foc automat, apoi s-a sinucis. Contrar celor aparute in presa centrala si in presa locala, nu Ioan Pal este cel care a anuntat Politia. Pal este paznic la un restaurant din apropiere si este martorul prezentat de televiziuni. Dar pe posturi nu s-a dat toata declaratia martorului. “Nu am anuntat eu Politia. Eu am auzit zgomotul unor focuri de arma. Rafale. M-am apropiat de cladire, moment cand am vazut un jandarm care a iesit pe usa de la Arhive. S-a oprit acolo in fata si cu o mitraliera a facut gesturi ca si cum ar fi tras rafale. De frica m-am aruncat la pamant. Nu a tras, a intrat in cladire si dupa putin timp am auzit un foc de arma. Nu m-am dus acolo, de frica. Primii au sosit cei din patrula de strada, apoi a venit o patrula de Circulatie si apoi ceilalti, multi si ambulanta. Nu au lasat pe nimeni sa intre. Ei au spart geamul de la usa pentru a intra”, ne-a declarat Pal. Am aflat, dar Politia nu a dat nici o declaratie in acest sens, ca persoana care a anuntat politia este un paznic tot din zona. Respectivul ar fi declarat, in acea dimineata, ca, in urma zgomotelor de arma, a iesit sa vada ce se intampla si a vazut doi indivizi care au iesit din cladirea Arhivelor si au fugit spre centrul orasului. Aceasta posibila declaratie nu a aparut si nici nu s-a mai amintit de acest martor. A fost scos in fata Pal.
Rucsacul misterios
In urma primelor cercetari, anchetatorii au stabilit ca Pop si-a ucis cei patru colegi in timp ce se afla in serviciu. El a taiat o cutie zincata, de unde si-a luat munitie de razboi (in timpul pazei se foloseste munitie de manevra), pe care a folosit-o ca sa-i impuste pe cei patru militari - trei aflati in program de odihna, iar unul in postul de santinela pe holul de la intrarea in cladire. Apoi, fruntasul a urcat la etajul intai, unde s-a impuscat. Aceasta este teoria pe care presa a preluat-o de la anchetatori si a dat-o pana la saturatie. Ar fi de facut cateva precizari. Flaviu Pop era ajutorul comandantului garzii si avea acces la cheile de la dulapul cu arme si munitii. Ar fi putut deschide cutiile cu munitii folosind cheile. S-a mai spus ca a fost gasit un rucsac apartinand lui Pop, in care erau incarcatoare cu circa 500 de gloante. In fotografiile Politiei apare rucsacul respectiv. Unul de culoare neagra. Dar ce am aflat noi de la familia lui Pop? “Luni, am fost chemati la Politie si interogati, eu, fratele meu si prietena lui Flaviu”, ne-a spus sora lui Pop. Cei trei tineri au fost tinuti cateva ore. Au intrat pe rand si au dat declaratii la doi ofiteri. “Mi-au aratat o fotografie in care era un rucsac negru in care se vedea ca era ceva mai voluminos. M-au intrebat daca este al lui Flaviu. Nu era al lui. El a avut un rucsac rosu. Am intrebat ce este in rucsacul negru, dar nu au vrut sa spuna”, ne-a declarat sora lui Pop. Practic, nu se stie al cui era rucsacul cu incarcatoarele la care se face referire in comunicatele oficiale ale Politiei.
Psihoza
“Tulburarile psihice” constituie o ipoteza hazardata. Toate, dar absolut toate marturiile, ale familiei, camarazilor si superiorilor indica un ins perfect echilibrat. Nu a existat nici un eveniment recent in viata jandarmului care sa fie susceptibil de a produce tulburari majore de comportament (ii murise tatal, dar cu patru luni in urma). Mai mult, astfel de evenimente nefaste conduc maxim la suicid, nu la o crima in serie. Inca ceva: fruntasul scapase de calvarul instructiei (primul ciclu, de trei luni, petrecut la Cluj), iar garda la Arhivele Statului este una dintre cele mai usoare servicii militare. Nici poveste de presiune psihica pentru un soldat care, cea mai mare parte a timpului, casca ochii la televizor. Daca Flaviu Pop era intr-adevar un psihopat, principalii responsabili sunt ofiterul de contrainformatii al batalionului, comandantul de pluton si cel de companie. Aceasta pentru ca, daca tulburarile de comportament ale unui civil sunt mai greu de depistat (avand o serioasa marja de intimitate), un militar in termen este in permanenta vazut de cineva. Singurele sale moment de intimitate se consuma... la toaleta. In cazul lui Flaviu Pop, este vorba de crima cu premeditare, nu de omor prin imprudenta. “Furia” lui nu se putea declansa pe loc, decat daca-l enervau peste poate sforaiturile camarazilor. Anchetatorii trebuie sa identifice sursele anterioare de conflicte ale jandarmului. Nici un amanunt nu este nesemnificativ. Daca trecutul sau, mai apropiat sau mai indepartat, este “alb”, ipoteza psihozei cade. Si orice crima cu premeditare trebuie musai sa aiba un mobil. Nu pregatesti cu minutiozitate o astfel de crima fara a fi psihotic, fara a avea motive de razbunare serioase sau fara a-ti fi viata amenintata. “La un moment dat, capitanul care ne-a tot anchetat, pe noi, pe fata, pe cunoscuti, a rabufnit si mi-a spus , de parca trebuia sa gaseasca ceva rau”, ne-a spus mama lui Pop.
Numai dracu’ l-a pus!
In acest caz se pun cateva intrebari intr-adevar tulburatoare. De ce ar fi “furat” Flaviu Pop doua pistoale mitraliera? Cum de nu l-a auzit nimeni cand a “fortat” cutia cu munitie de razboi, mai ales ca a facut-o noaptea, cand se aud pana si greierii? De ce ar fi urcat Flaviu Pop pana la etaj pentru a se sinucide? Dar daca el fugea spre etaj? De cand Parchetul Militar dezvaluie presei probe aflate la dosar, cand nici macar despre banale accidente de circulatie nu se spun prea multe? De ce au fost date fotografii cu cadavrele jandarmilor doar unor ziare sau televiziuni? Aproape toata media romanesca a fost intoxicata cu imaginea posterului rockerului satanist Marlyn Manson, prezentat, triumfalist, de anchetatori ca fiind “vinovatul moral” de tragedia de la Baia Mare. Colonelul Calin Gales, procuror in cadrul Parchetului Militar Oradea, a lansat aceasta ipoteza pe un post de televiziune. Ipoteza ca vedeta rock l-a determinat pe Flaviu Pop sa devina un serial-killer nu sta in picioare. Posterul respectiv nu dovedeste nimic. Va prezentam si declaratia fratelui lui Pop. “Cand am ridicat lucrurile lui Flaviu, de la unitate, colegi de-ai lui mi-au spus ca desenul de pe capacul valizei a fost facut de sanitarul de la Cluj. El nici nu stia sa deseneze”, ne-a declarat fratele lui Pop. Revenind, este curios cum s-a raspandit ipoteza psihozei jandarmului, in conditiile in care toate marturiile o contrazic. Orice psiholog sau psihiatru poate confirma ca psihozele nu apar din spuma marilor. O persoana psihotica poate fi depistata cu usurinta (cazul unui criminal in serie). Iar “premeditarea” gestului lui Flaviu Pop a fost deja “dovedita” de anchetatori, dupa o simpla privire aruncata la fata locului.
“Cadavrul viu”
“Fotografia ridica mai multe semne de intrebare. Observati pozitia nefireasca a capului victimei. Cum de i-a in urma caderii? Mai observati distanta foarte mica dintre dara de sange de pe perete si umeri si veti realiza ca militarului nu i-ar fi incaput capul, pentru a aluneca, intr-un spatiu de cativa centimetri. In plus, dara de sange de pe perete formeaza o linie dreapta, nu o curba, cum ar fi trebuit daca i-ar fi “culisat” capul pe perete. Luand in calcul si pozitia mainii drepte, cadavrul pare mai degraba “rezemat” ulterior in aceasta pozitie. In fine, mai exista un aspect cel putin ciudat in pozitia victimei. Dara de sange care apare in dreapta jos este mult mai putin consistenta decat celelalte, ceea ce sugereaza ca lesul putea fi tarat circa 20 de cm pentru a ajunge in pozitia in care a fost fotografiat”, ne-a declarat criminalistul care a analizat fotografia prezentata de toata presa. La fata locului am cautat urma glontului cu care se presupune ca si-a curmat viata Pop. Urma respectiva este in tavan la o distanta de circa 20-30 de centimetri de locul in care a fost gasit Pop, in fata cadavrului, si nu in spate, cum ar fi trebuit sa fie daca tanarul s-ar fi sinucis. Este o urma rotunda, ca un mic crater, de parca cineva a tras perpendicular pe tavan. Pop avea o urma sub barbie. Pe acolo a patruns glontul (sin)ucigas. Nu se stie pe unde a iesit, parintii nu au fost lasati sa vada. Toate cadavrele au fost aranjate de cei de la medicina legala.
Deocamdata ipoteze
Daca suspiciunea cum ca nu Flaviu Pop este criminalul se confirma, inseamna ca autorul este, cel mai probabil, un superior al fruntasului. In orice caz, cineva cunoscut soldatului aflat in post, tinand cont ca i s-a permis accesul in incinta. Oricum, mobilul crimei ramane un mister, fie ca Flaviu Pop este autorul, fie ca este altcineva. Repetam, pentru a nu fi gresit intelesi, ca am avansat doar ipoteze. Nu suntem criminalisti de meserie, desi un specialist ne-a confirmat dubiile. Este posibil sa ne inselam. Cum la fel de posibil este ca anchetatorii sa se insele. Erori judiciare au existat de cand lumea. Vom reveni.
Unde sunt bocancii?
Din discutia cu familia fruntasului Pop am aflat alte amanunte interesante. Cand politistii au fotografiat celebra valiza, din ea au fost scoase cartile si albumul foto. Un album in care este Pop si prietena lui. Multe instantanee din care rezulta ca erau foarte apropiati. “Urmau sa se casatoreasca. Chiar saptamana trecuta mi-a spus ca vine acasa si ne vom lua o masina de spalat si o microcentrala. Uitati ce citea, inainte de asta i-am dus . Mi-a cerut sa-i duc si Biblia. Asa este un satanist?”, s-a intrebat mama lui Pop. Cartile din valiza pe care politistii, din motive ciudate le-au scos sunt: Zaharia Stancu ("Padurea nebuna"), I.Budai Deleanu ("Tiganiada") si “Cenusa” de Stefan Zeromski. Camera lui Flaviu Pop este obisnuita, cu o biblioteca, fara insemne dubioase. Dar cea mai interesanta intrebare pe care o pune familia Pop Politiei si anchetatorilor este: unde sunt bocancii lui Pop? In fotografie apare cu bocanci, la Morga, familia l-a gasit pe Pop descult. Au trebuit sa aduca de acasa pantofi. “Eu i-am dat ghetele mele, nu avea de la unitate. Cand am primit lucrurile am cerut si ghetele, nimeni nu stie unde sunt. Avea si un casetofon, pe care nu l-am primit”, ne-a declarat fratele lui Pop.
Credinta sau imagine?
Interesant este si modul in care s-a desfasurat inmormantarea jandarmilor. Se stie ca cei care se sinucid nu sunt inmormantati crestineste. Asa s-a procedat si in cazul lui Flaviu Pop. Se spune ca parintii celor patru jandarmi ar fi cerut ca Pop sa nu fie inmormantat alaturi de fiii lor. Mama fruntasului jandarm sustine ca parintii colegilor lui Flaviu nu ar fi avut obiectii cu privire la modul in care ar fi urmat sa fie inmormantat baiatul ei. “Nu mi-a spus nimeni ca nu este de acord. Si ei sunt parinti ca si mine. Durerea este la fel de mare. Eu nu cred ca baiatul meu a facut asta. Am fost le Episcopie, am vorbit cu preotii si am primit dispensa sa poata fi inmormantat crestineste. Asa mi-au spus. Si marti si miercuri. Noi am stiut ca Flaviu va fi inmormantat langa colegii lui. Dar am fost mintiti! De ce oare? Joi, la inmormantare, cand nu se mai putea face nimic, am vazut si ati vazut unde a fost dus. Si fara slujba. De ce au mintit? L-am intrebat pe preot si mi-a spus ca s-a decis asa deoarece presa centrala ar fi sarit pe ei. Ar fi scris urat de Episcopie. Se poate asa ceva? Daca stiam, puteam sa-l duc langa mormantul tatalui lui. Asa, unul este intr-un loc, iar celalalt in alt loc. Este un Dumnezeu care Le vede pe toate”, ne-a spus, plangand, mama lui Flaviu Pop.
Nicolae TEREMTUS
Dorin PETRISOR
* Demisia directoarei Ana Moldovan nu vindeca ”ranile financiare” ale DPC
Directia banilor ”pierduti”
Printre cele mai daunatoare mosteniri ale “regimului rosu”, fireste exceptand ingradirea libertatii romanului, se gaseste cultivarea indolentei in privinta a tot ceea ce nu e bun personal. Continuam sa acceptam tacit ca daca nu se fura din buzunarul personal, parca nici nu este un delict atat de grav. Totusi, GAZETA s-a trezit din letargie si incearca sa lamureasca modul in care Directia de Protectia Copilului Maramures (DPC) si fundatiile implicate au cheltuit “purcoiul” de bani de la comunitatea europeana.
Cine, cum si cu ce rezultate a cheltuit in Maramures banii primiti de la comunitatea europeana pentru restructurarea institutiilor in care erau mentinuti in viata copiii institutionalizati de statul roman? O parte dintre personajele implicate in implementarea programului “Copiii mai intai” s-au trezit peste noapte cu jeepuri sau masini de lux, le-au crescut in curte vile sau casoaie cu “linii ultramoderne”, conturile li s-au umflat “ca apele la inundatii”. Cine sunt ei, ce sfori au tras si cu complicitatea cui? Raspunsurile urmeaza sa le aflam impreuna intr-un viitor mult mai apropiat decat cred chiar ei, cei care si-au “umflat burtile” din banii copiilor, mizand pe faptul ca functiile, relatiile sau conjunctura de “a nu fi bagat mana-n buzunarul cetateanului” vor face ca faptele lor sa fie ingropate, cel putin pana cand timpul si legea le vor prescrie. Din nefericire, pasienta nu a iesit. Tot din nefericire, acei copii au suferit si au simtit pe pielea lor efectele dezastruosului mod de implementare a unei reforme gandita exclusiv pentru binele lor.
PHARE, cuvantul magic
… care-nbogateste. Cei care au dat aceasta interpretare reusind si “implementarea” acesteia stau linistiti. Probabil, chiar acum ne sunt alaturi citind peste umarul nostru sau silabisind in incercarea de a descoperi daca numele lor se regaseste acum sau mai tarziu pe acesta lunga lista de “descurcareti”. Inainte de toate, e necesar sa cunoastem sursele de finantare ale DPC. In primul rand (nu neaparat cel mai important) sunt contributiile primariilor din judet, care cotizeaza in functie de numarul de copii institutionalizati, banii folositi pentru acoperirea cheltuielilor materiale. Apoi sunt banii de la Consiliul Judetean (CJ) prin care, de regula, se acopera cheltuielile de personal. Peste acestea, tortul finaciar de la DPC mai este ornat cu sponsorizari si donatii, iar incepand cu 2001, cu fonduri venite de la comunitatea europeana. Aceste fonduri, atractivele PHARE, au fost dirijate catre Romania, in acest caz, pentru “restructurarea institutiilor rezidentiale, crearea si dezvoltarea serviciului alternativ de tip familial.” Mai simplu spus, europenii au acceptat sa ofere acest ajutor financiar nerambursabil, pentru a putea corecta modul in care sunt crescuti copiii orfani sau parasiti si aflati sub “tutela statului.”
Schimb de buzunare
Povestea a inceput in 2000, cand, in urma scandalului international cu privire la adoptiile internationale (va mai amintiti probabil de supozitia copiilor adoptati pentru a servi ca “materie prima” pentru transplantul de organe, sau de cazurile copiilor adoptati despre care nu s-a mai aflat niciodata nimic), guvernul Nastase a decis stoparea acestui act. Ce nu a fost explicat la momentul acela e faptul ca si prin acest mod (al adoptiilor) in tara intrau “bani europeni”. Numai ca acestia se indreptau exclusiv spre buzunarul sucursalelor romanesti ale marilor fundatii europene. Statul cam lua ciu-ciu. Departe de mine gandul de a acredita ideea ca adoptiile-haos ar fi fost solutia optima pentru o viata mai buna pentru copii, dar nu poate fi neglijat nici aspectul ca prin adoptarea noii propuneri internationale (de a desfiinta, acolo unde se poate, spitalele sau caminele-mastodont care adaposteau uneori sute de copii), banii UE se distribuiau in mai multe buzunare. Brusc se putea ivi “un investitor de bine” care sa construiasca sau sa renoveze “pe-o nimica toata” o casa care sa fie apoi populata cu un grup restrans de copii. Varianta in care, copiii ar fi putut fi mai bine educati si supravegheati. Acel “investitor de bine” putea fi oricine (glumesc), chiar un potential sustinator de partid, de exemplu. Sau o ruda, cunostinta, cetatean dispus sa-mparta beneficiul care “l-ar fi plouat peste noapte si l-ar fi gasit fara umbrela” (curat ghinion, nene Iancule!). Oricum, cert e ca in 2000 s-a pornit ofensiva de dirijare a “banilor europeni” prin intocmirea de proiecte PHARE. Maramuresul a castigat cireasa de pe tort. Toate cele trei proiecte au fost desemnate castigatoare. Dar cum “a dat norocul peste judet”?
Protectia lui Muhler
Maramuresul era singurul judet din Romania in care isi desfasura activitatea o fundatie britanica specializata in protectia copilului (HHC Marea Britanie). Aceasta era reprezentata de Eric Lee care, printre alte vitejesti acte in teritoriu, a achizitionat in 1999 sase case de tip familial. Dupa ce le-a dotat, le-a donat CJ si acestea au fost populate cu copii proveniti de la leaganele din Cavnic si Sighet. Problema s-a ivit cand cetateanul britanic a disparut brusc, fara explicatii si cafele de despartire, taman cand il cautau niste cetateni de la Interpol pentru explicatii referitoare la umflatele cheltuieli din fondurile fundatiei pe care o reprezenta. Asadar, il lasam pe Lee (naufragiat, se zice, intr-o tara africana) sa se descurce cu Interpolul si ne indreptam atentia catre succesoarea acestuia. Georgete Muhler, a venit in Romania, mai exact in Maramures, ca reprezentanta a HHC Marea Britanie, pentru a continua ceea ce-ar fi trebuit sa faca Lee si pentru a “repera onoarea pirduta” a fundatiei. Povestea incepe la sfarsitul lui 2000, cand DPC a fost condusa magistral de scurt timp de preotul Gavril Bulz. Atunci se intocmesc trei proiecte de restructurare a centrelor de plasament, toate castigand fondurile solicitate. Persoane din interiorul DPC recunosc ca meritul apartine nu neaparat extraordinarelor proiecte, ci reprezentantei HHC Mare Britanie in Romania, maramuresencei prin adoptie, Georgete Muhler, care ar fi o apropiata a baronesei Ema Nicholson de Winterbourne (membru in Parlamentul european, responsabila cu reforma din sistemul de protectie a copilului). Datorita acestei relatii si a “pilelor” puse de Muhler, Maramuresul devine judetul care castiga pentru cele trei proiecte cei mai multi bani din fondul PHARE.
Cosma – Darabus
Cele trei proiecte PHARE au fost intocmite de cvartetul Florian Salajan, Stefan Darabus, Delia Pop si Gavrila Bulz si au fost inaintate, conform uzantelor, Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului de catre DPC. Numai ca proiectele au fost comune, o fundatie numita HHC Romania (constituita chiar la inceputul lui 2001, cand se stia de viitoarea ”punguta” de la UE) devine partener al DPC pentru indeplinirea proiectelor. Norocoasa fundatie romana era condusa de Stefan Darabus, fostul traducator al controversatului Eric Lee, “lasat mostenire” lui Muhler si, se spune, impus de presedintele CJ Maramures, Alexandru Cosma, ca fiind “singurul care va avea sustinera CJ” pentru reusita proiectelor. De ce a fost ales tocmai Darabus la conducerea fundatiei (sau fundatia a fost aleasa pentru implementarea proiectelor, cine mai poate sti?), nu se stie exact. Cert e ca, legatura tandemului Cosma – Darabus, nu e doar o afinitate ce s-ar fi putut stinge oricand, ci si o oarecare legatura de rudenie. Sotiile celor doi sunt verisoare, iar Cosma ar fi fost si nasul din prima cununie al sotiei lui Darabus.
Proiectul Gardani
Dintre cele trei proiecte ”maramuresene”, astazi are prioritate cel care trebuia sa restructureze Centrul de Plasament copii scolari cu deficiente Gardani, proiect care a ”ingurgitat” 554.722 euro. Proiectul Gardani a primit numele de cod ”PHARE 114 B”, iar managerul proiectului a fost numita Delia Pop, angajata a DPC, dar si director al HHC Romania (”amanunt” care incalca o hotarare guvernamentala ce specifica faptul ca ”personalul salariat de specialitate - ONG - sa nu desfasoare simultan o alta activitate in sectorul public al protectiei copilului”), aflata intr-un evident conflict de interese! Contributia CJ a fost de 27% (aproape 64.000 euro, cu care s-au platit salariile angajatilor DPC), de la UE au venit 175.441 euro (72%). Tot de la UE au venit si 315.453 euro, suma fiind ”gospodarita” de HHC Romania. Cu acesti bani, fundatia lui Darabus trebuia sa achizitioneze, renoveze si doteze (conform declaratiei 489 din 28 noiembrie 2001 a lui Georgete Muhler) 2 centre de zi, 10 apartamente de tip familial (prin recompartimentarea castelului din Gardani) si 2 case de tip familial. Numai ca finalitatea a fost diferita. Doua centre de zi au fost renovate (in cazul Leaganului 2 din Sighet si sediul ASSOC), cele 10 apartamente in castelul din Gardani s-au transformat in alte 9 case cumparate haotic (tranzactie care a facut sa creasca foarte mult costurile ulterioare pentru intretinere) si au fost cumparate doua case de tip familial. Practic, HHC R a cumparat doua centre de zi si zece case. Rezulta: proiect nerespectat.
Casele intereselor
Cea mai spinoasa problema este a modului in care au fost cumparate casele. Desi la initierea proiectului erau 105 copii cu domiciliul in Baia Mare, 23 copii cu domiciliul in Sighet si 100 copii cu domiciliu in zone rurale indepartate, casele s-au cumparat cinci in Baia Mare, una in Viseu de Sus, una in Salsig (unde erau 14 copii), una in Ardusat (erau trei copii), una in Targu Lapus si una in Mogosesti (unde... nu erau copii). Criteriile de selectie a amplasamentelor caselor sunt suspecte de interese ciudate, existand distante mari intre ele, copiii fiind mutati aleatoriu si rupti de comunitatea din care provin, iar modul de administrare si functionare presupune cheltuieli suplimentare de transport. Intreresant este si graficul logisticii de personal. Daca la initierea proiectului erau 47 de persoane existente in centru, in 2001 CJ aproba 109 posturi, iar ultimele informatii certifica faptul ca acum s-au propus 121 posturi. Restructurare cu extindere de personal si patrimoniu. Genial! Dar cine sunt ”norocosii” vanzatori ai caselor achizitionate de HHC R? De ce norocosi? Pentru ca, veti vedea, sumele oferite par suspect de generoase (cuprinse intre 22.500 USD si 55.000 USD in 2001!). Ne atrag atentia in special Liviu Avram (seful APAPS) si Florin Papita, ultimul, probabil, un vechi ”colaborator” al lui Darabus. Altfel e greu de explicat cum Papita a reusit in aprilie 1999 sa vanda o casa pe Dealul Florilor controversatului Eric Lee (Darabus, pe acea vreme, era traducatorul sau) cu 94.500 USD, iar in 2001 sa-i vanda HHC R o alta casa (pentru proiectul Gardani) situata pe Valea Rosie, nr. 33 cu 55.000 USD (convertit in lei, 1,8 miliarde). Tranzactie demna de un abil agent imobiliar. Oricum, ”povestea gainii cu oua de aur” nu se-ncheie aici.
Catalin VISCHI
* Suspecta disparitie a unui ”cadou” de la politisti
Pierdut microbuz. Gasitorului recompensa.
A disparut un microbuz primit de Primaria Miresu Mare de la Directia Generala de Politie! Totusi, in urma cercetarilor intreprinse de Inspectoratul de Politie Maramures si Serviciul de Control si Audit Public Intern din cadrul Prefecturii, s-a ajuns la o concluzie ciudata. Desi Ioan Farcasan, primarul din Miresu Mare, a fost gasit vinovat de mai multe incalcari ale legii, in cazul “Microbuzul” se incearca acreditarea ideii ca ar fi “existat doar pe hartie”.
"Din doi, unul ti-e prieten, iar celalalt dusman", afirma Ioan Farcasan, primarul din Miresu Mare. Realitatea ii confirma declaratia. Cativa dintre consatenii sai au sesizat autoritatile despre unele nereguli financiare din cadrul Primariei. Unele sesizari s-au dovedit intemeiate, asa cum rezulta din consemnarea lui Carmen Panici, seful serviciului de Control si Audit Public Intern din cadrul Prefecturii. Cea mai grava a fost a lipsa unui microbuz primit de la Ministerul de Interne in 1997. "S-a constatat ca Primaria Miresu Mare a primit in anul 1997, cu titlu gratuit de la MI (Ministerul de Interne) – Directia Generala de Politie Bucuresti, un numar de 7 autovehicule si s-a inregistrat la Primaria Miresu Mare un numar de 6 autovehicule. La momentul efectuarii controlului, Primaria detinea doar un autoturism Dacia. Pentru un numar de 5 autovehicule s-a organizat licitatie de vanzare. In prezent, se afla in curs de verificare de catre organele de politie autovehiculul Microbuz, neinregistrat la Primarie, care a fost repartizat de la MI." Paradoxal, raspunsul lui Anton Breban, seful Inspectoratului de Politie Maramures, referitor la aceeasi problema, contrazice constatarile Prefecturii. "Referitor la modul de gestionare a autovehiculelor intrate in patrimoniul Primariei, s-a constatat ca in anul 1997 au fost primite cu titlu gratuit de la MI, un numar de sase autovehicule, iar cinci dintre ele au fost vandute la licitatie." Pe langa faptul ca ni se pare curios ca Politia sa accepte cercetarea masinilor primite de la MI (institutia superioara), nu intelegem cum au reusit identificarea a sase masini in loc de sapte, exact “veriga esentiala” lipsind. "Capitolul este incheiat. Pe hartiile initiale apareau sapte masini, iar noi am primit sase", a afirmat primarul. Probabil ca satenii si oamenii Prefecturii nu stiu sa numere, dar au stiut cei ai lui Breban.
Incompatibil avertizat
In rest, in sat viata este linistita, calmul fiind tulburat doar de satenii intrebati despre cum e cu primaria. "Platim 250.000 de fiecare vaca, la ciurdar. Ni s-o cerut 150.000 de lei in urma cu o luna, fara chitanta. O zas c-or lua niste ingrasaminte pantru pasune, da' n-o luat. O parte din pasune ii vanduta fara licitatie unui padurar din Iadara. Tat fara chitanta, ne-o cerut 35 de mii pantru numerele de casa. Da' mie mi-o zas un consilier local ca or fo' numa 30 de mii", a afirmat Marius Pop, un localnic, sustinut de Ioan Pop. "Aci's mai multe treburi cu Primaria asta. Masinile s-o vandut, da' nu sa stie unde. Di ce in acte nu sa scrie nimic de microbuz? Sau ii la Vasalica Pasulii din Lazut? Apoi, drumurile nu-s facute, iluminatul public inexistent, la fel ca si gazul, padurile nu-s retrocedate, nu s-o intocmit chitante pantru banii incasati de agentu' cultural Ioan Buda... Nimic nu merge", a conchis Vasile Maries. Pentru neintocmirea de chitante pentru banii incasati de la cetateni, primarul a fost sanctionat cu avertisment. Miloasa pedeapsa. Am mai aflat ca primarul Farcasan este medic veterinar (functie incompatibila cu aceea de primar), dar nu a renuntat la nici una dintre cele doua functii, desi Prefectura, in conformitate cu legea, l-a somat sa se decida doar pentru una. Despre nemultumirile satenilor, Farcasan spune, pasiv, ca “nu poti sa-i multumesti pe toti. Facem cat putem, dar daca nu sunt bani... Sigur ca sunt si nemultumiri. Maries asta, de cand am ajuns primar, ma infrunta. S-ar putea sa fie in spatele incendiului in care mi-au ars doua capite de fan. Nu fac supozitii, ca nu pot dovedi. Politia nu a gasit nimic." Oricare ar fi adevarul, in Miresu Mare situatia nu-i roz. Si nici nu ne-a lamurit nimeni. Unde-i microbuzul?
Under President Clinton, Human Rights Watch was the most influential pro-intervention lobby: its 'anti-atrocity crusade' helped drive the wars in ex-Yugoslavia. Under George W. Bush it lost influence to the neoconservatives, who have their own crusades. But the 'two interventionisms' are not so different anyway: Human Rights Watch is founded on belief in the superiority of American values. It has close links to the US foreign policy elite, and to other interventionist and expansionist lobbies.
No US citizen, and no US organisation, has any right to impose US values on Europe. No concentration camps or mass graves can justify that imposition. But Human Rights Watch finds it self-evident, that the United States may legitimately restructure any society, where a mass grave is found. That is a dangerous belief for a superpower: European colonialism shows how easily a 'civilising mission' produces its own atrocities. The Belgian 'civilising mission' in the Congo, at the time promoted as a noble and unselfish enterprise, killed half the population. Sooner or later, more people will die in crusades to prevent a new Holocaust, than died in the Holocaust itself. And American soldiers will continue to kill, torture and rape, in order to prevent killings, torture and rape.
For a century there has been a strong interventionist belief in the United States - although it competes with widespread isolationism. In recent years attitudes hardened: human-rights interventionism became a consensus among the 'foreign policy elite' even before September 11. Human Rights Watch itself is part of that elite, which includes government departments, foundations, NGO's and academics. It is certainly not an association of 'concerned private citizens'. HRW board members include present and past government employees, and overlapping directorates link it to the major foreign policy lobbies in the US. Cynically summarised, Human Rights Watch arose as a joint venture of George Soros and the State Department. Nevertheless, it represents some fundamental characteristics of US-American culture.
The preparatory phase of CRIN dates back to 1991, before the Committee on the Rights of the Child ever convened its first session. At this time experts from child rights organisations – including UNICEF Geneva Regional Office, UNICEF New York, Defence for Children International (DCI), and Save the Children Sweden – were already asking what would happen with information generated through the reporting process of the Convention on the Rights of the Child.
The group muddled over questions including: 'What would happen with the information?', and 'What would be the documentation handling process?' The group met on numerous occasions and visited the OHCHR Documentation Centre to see how the documentation system was organised (at that time Microfiche was used), and UNICEF Geneva's information resource section.
To its present day, the development of CRIN has seen a move from Geneva to London; and a move from an informal Facilitating Group (which consisted of a group of international NGOs with UNICEF) to a formally structured management team. It is now a viable information network that includes over 1,200 organisations.
CHENNAI DEC. 26. Five years after adoption, polio-affected M.Cynthia was abandoned by her German parents. They sent her back to a friend's house in Chennai in September 2000 because of adjustment problems. The adoption scrutinising agencies had no idea that she was back in India or that she had been facing problems with her adoptive parents. They had no clue to her being treated as hired help by the Chennai family, says Vidya Shankar, Chairperson, Juvenile Welfare Board.
With latest adoptions from Africa, Seattle family is now 5 strong
By GORDY HOLT SEATTLE POST-INTELLIGENCER REPORTER
"Boots off the couch, please, Bassie!
"BASSIE!
"BOOTS!
"OFF!
"THE COUCH!"
Clearly, Santa Claus was taking names in the Seattle home of Majken Ryherd and Mike James.
Should tradition hold, however, Santa will have double-checked his list by this morning and found a little slack for the family's two newest -- Bassie Leigh James, who turned 4 in September, and his little "sister," Adama Kay James, just four months shy of 3.
Caption: Majken Ryherd, Michael James and 7-year-old son Sana, rear, will share Christmas in their Wallingford home with newly adopted Adama Kay, 2, left, and Bassie Leigh, 4. Daughter Adama and son Bassie are recent arrivals from Sierra Leone, where each was orphaned by the nation's civil war. Ryherd and James adopted Sana from Guinea six years ago. Gilbert W. Arias / P-I
This is their first Christmas with presents under a tree.
Bassie and Adama both lost their birth parents in the uncivil war that, for a decade beginning in 1991, ravaged the West African nation of Sierra Leone.
For control of the nation's diamond trade, 2 million people were uprooted, an estimated 50,000 people were killed, and thousands more -- children as well as adults -- were raped, tortured or mutilated.
Bassie and Adama are among the lucky.
They emerged with someone to care for them.
Ryherd, 40, a former Peace Corps volunteer in Senegal, is chief of staff for state House Speaker Frank Chopp.
James, who turns 41 today, is a computer programmer for Safeco.
Bassie and Adama join Sana Michael Kiera James, the couple's 7-year-old, who was adopted six years ago by Ryherd and her first husband in Guinea, Sierra Leone's neighbor to the east.
In March, while James stayed home "to worry and wire money," Ryherd, her mother, Lynn Coulibaly, and Sana flew to West Africa where, for a second time in his short life, Sana experienced another dramatic change.
He became a big brother.
"Overnight he went from being an only child to one of three," Ryherd said with a laugh. "But he seems to enjoy it."
Bassie, in particular, took to Sana right away, she said, "and, really, right from the beginning both kids took their cues from what Sana was doing. We were an immediate family."
But the adoption process had not gone smoothly.
Weeks earlier, as Ryherd and James awaited word that the children's papers were in order, Bassie and Adama disappeared from their orphanage in Sierra Leone.
They had become pawns in an adoption scheme that would be unraveled only after Lynnwood resident Greg Gourley, on a Rotary Club mission of his own to Sierra Leone, was able to intercede.
Gourley tracked down the perpetrators, threatened them with kidnapping charges and brought the police to bear. When he had found the children, he called America.
"He said he was looking at two beautiful children sitting across from him on the couch," Ryherd said. "It was the best news ever."
That was on Jan. 30.
The months since have seen dramatic change in the way the two arrivals see their world.
Like big brother Sana, both children are language sponges and now chatter away in English.
What do you want for Christmas, Bassie?
"Presents and candy."
But most dramatic is their attitude toward food.
"They were very protective of it," Coulibaly said. "Any food they had they held on to. Now they are better. They are learning the concept of sharing. Not always, of course. They're still 2 1/2 and 4."
The concept will be sorely tested this morning, when Christmas ribbons begin to fly as dry leaves before a wild hurricane.
There is a package for Sana -- a skateboard.
For Adama, who loves to cook, there is a tiny play oven.
And for Bassie, who wants to be an airline pilot, there is a radio-controlled motorcycle.
There will be such a clatter. P-I reporter Gordy Holt can be reached at 425-646-7900 or gordyholt@seattlepi.com
