In 1990, oroarea orfelinatelor din Romania a fost dezvaluita lumii intregi. De aceea se pune intrebarea de ce, dupa milioanele de fonduri ale UE care au fost trimise in aceasta tara pentru a eradica astfel de institutii, inca mii de tineri vulnerabili raman ''incarcerati'' in ele?, se intreaba reportera ziarului The Telegraph, intr-un amplu reportaj din Romania, publicat in editia de luni.
Nu se intampla des sa vezi o bucatica de iad, dar o versiune a acesteia exista la Bistrita, in nordul Romaniei. Acolo se afla un loc care ar fi impropriu pentru animale, pentru a nu mai vorbi de oameni, dar este singura casa cunoscuta pentru 35 de copii institutionalizati, cu varste cuprinse intre cateva saptamani pana la maturitate. Toti au un anumit grad de handicap fizic sau mintal.
Cladirea are o camera mica, unde 10 asa-numiti 'copii' - printre care si un copil palid de cinci ani si unul malnutrit si orb de sapte ani - dorm si isi petrec aici fiecare ora de veghe. Era ora pranzului cand reportera britanica i-a vizitat iar copiilor cu ochii goi li s-a dat fie o sticla, fie piure de cartofi in lapte apos de catre ingrijitoarele mai varstnice.
Jurnalista britanica a intrebat-o pe Anne Marie, directoarea orfelinatului, unde dormea baiatul de sapte ani, avand in vedere ca incaperea avea doar patuturi. 'In patul din colt', a aratat ea, ridicand din umeri. 'Nu se poate intinde, dar este tot ce avem.'
In varsta de patruzeci de ani, parea sa conduca locul cu o automultumire ce iti taia respiratia si cu putine semne ca ar fi legata de copiii aflati in grija ei. Cel mai tulburator dintre toate era linistea ingrijoratoare. Bebelusii, ale caror tipete raman intotdeauna fara raspuns, au devenit repede tacuti. Pe masura ce cresc, se leagana inainte si inapoi, iar mai tarziu se ranesc singuri si devin foarte agresivi.
'Tot ce intelege acest copil este: 'Stai aici, acum!'', a spus Anne Marie, inainte de a arata unele placi de faianta din baie pe care le-ar fi distrus. ''Mi-a inghetat sangele in vine cand ea a continuat'', scrie jurnalista britanica. 'Nu am medicamente suficient de puternice pentru a-l tine linistit, asa ca am incercat sa-l mut intr-o casa cu copii mai mari'. Lui Florin nu i se da nimic de facut si nu poate vorbi cu nimeni.
Intr-o alta camera, la un etaj superior, erau aproximativ 10 forme chircite in paturile lor: a fost greu pentru reportera sa le spuna varsta, dar Anne Marie a afirmat ca ea variaza de la noua la 26 de ani. Era ora doua, intr-o zi insorita de toamna, dar ei zaceau inerti sub paturi murdare, unii legati de pat cu o banda murdara. Nu existau scaune cu rotile sau un lift, niciunul dintre ei nu fusese vreodata afara, iar mirosul de urina si fecale era coplesitor.
Cum poate un astfel de loc sa mai existe inca la peste 20 de ani de cand a fost expusa lumii oroarea orfelinatelor si institutiilor din Romania?, se intreaba jurnalista. Se presupune ca ar fi trebuit sa fie inchise cu mult timp in urma. Stefan Darabus, director de tara al organizatiei de caritate Hope and Homes for Children (HHC), care a insotit-o pe reportera in vizita de luna trecuta, a fost tot atat de socat si furios ca ea.
HHC a fost infiintata in 1994 de colonelul Mark Cook, fost comandant al contingentului britanic al ONU in Croatia si de sotia sa Caroline, cu scopul de a scoate copiii din ingrijirea institutionala si a-i incredinta vietii de familie. Stefan si colegii sai actioneaza in felul lor in intreaga tara pentru inchiderea acestor locuri de nedescris, dar este un proces lent, nu in ultimul rand pentru ca unde sa plasezi astfel de copii parasiti si mutilati?
Este o tragedie de proportii de nedescris pentru atat de multi incat, in timpul regimului de teroare de 25 de ani al lui Nicolae Ceausescu, parintii afectati de saracie erau incurajati sa-si lase copiii in grija statului. El a vrut sa creasca populatia, cu scopul de a crea o 'Armata a Cetatenilor'. Contraceptia si avortul au fost interzise, iar femeilor li s-a spus ca a avea o familie mare era o datorie patriotica. Rezultatul a fost ca parintii au avut mai multi copii decat isi puteau permite sa hraneasca. Nu a existat o alternativa reala decat sa plaseze acesti copii nedoriti intr-o institutie.
Atunci cand Romania a inceput negocierile de aderare la UE, la inceputul anilor '90, o cerinta-cheie a fost ca aceste institutii sa fie inchise, iar guvernul roman a convenit sa faca acest lucru.
In 2000, reportera britanica a vizitat Romania pentru a raporta asupra progreselor facute. A fost o vizita traumatica si profund tulburatoare unde a vazut multi copii neglijati, subnutriti, cu boli cum ar fi tuberculoza, hepatita si Sida.
''Am crezut in asigurarile guvernului roman ca viza ca toate casele pentru copii institutionalizati sa fie inchise in termen de 10 ani. Atunci cand Romania a aderat la UE in 2007, am presupus ca a fost aproape de atingerea acestui obiectiv. Ceea ce am gasit luna trecuta a fost faptul ca, desi s-au facut unele progrese - 450 institutii cu circa 160.000 de copii au fost inchise - Romania nu si-a eradicat inca trecutul rusinos. Institutia de la Bistrita este una dintre cele 256 in care zac inca peste de 10.800 copii'', noteaza critic semnatara articolului.
Realitatea dura este ca a inchide o institutie costa echivalentul a 100.000 de lire streline. UE a contribuit cu o suma in jur de 36 de milioane de lire pana in prezent. Astazi, aproximativ 20% din cost provine de la consiliile locale si 80% de la HHC. Este, de asemenea, un proces indelungat, necesitand minimum 18 luni pentru a gasi case potrivite pentru fiecare copil, cu acces la asistenti sociali instruiti si psihologi pentru a-i ajuta sa se indrepte spre un fel de viata normala.
In plus, se fac eforturi pentru a gasi familia care a dat nastere fiecarui copil pentru a vedea daca doreste sa se implice; unele familii inca nu stiu daca copiii lor au fost luati sau daca mai sunt inca in viata. Aproximativ 35% din copii revin la casa parinteasca permanent. Copiii pot fi de asemenea plasati in 'case de tip familial mici' - aflate la jumatatea drumului intre o institutie si asistentii maternali. Altii, cu sprijin, sunt luati de unele familii. Adoptarea este un proces judiciar complex, dar exista in prezent aproximativ 14.500 de asistenti maternali care ingrijesc aproximativ 26.500 copii. Adoptiile internationale au fost oprite in 2007, de teama ca ar fi condus la trafic si abuzuri (intre 600 si 700 de copii si-au gasit o casa in Marea Britanie).
Exista, de asemenea, sarcina dificila de reeducare a romanilor in materie de ingrijire a copiilor si valoare a vietii de familie. In ceea ce priveste schimbarea atitudinii populatiei de 21 milioane, HHC a ajutat pana acum 1.500 de familii 'cu risc', avand intre doi si sapte copii, sa ramana impreuna, oferind sprijin si asistenta pentru ingrijirea copiilor. Este un pas important, dar mic, si o sarcina imposibila pentru orice organizatie de caritate care actioneaza pe cont propriu.
''Guvernului roman ar trebui sa-i fie rusine ca nu face din ingrijirea copiilor, asa cum a promis, o prioritate'', a concluzionat in aceeasi nota critica jurnalista britanica.
Dupa o stire Agerpres
