F

undatiile care au inlesnit adoptiile internationale, in anii ‘90, au apartinut unor oameni influenti din societatea romaneasca, multi dintre ei politicieni. In prezent, doar doua organizatii, din 98 cate au existat, mai functioneaza.
„Gardianul“ a intrat in posesia unor documente care atesta ca marea majoritate a fundati
ilor care au inlesnit adoptiile internationale in perioada anilor ’90 au apartinut unor oameni influenti din societatea romaneasca, multi dintre ei politicieni. In prezent, doar doua organizatii, din 98 cate au existat, mai functioneaza.
Potrivit secretarului de stat, seful Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), Theodora Bertzi, in perioada anilor ’90 adoptiile internationale se faceau prin intermediul organizatiilor neguvernamentale. Mai exact, fundatiile autohtone incheiau parteneriate cu agentiile din strainatate, agentii care aveau menirea sa racoleze cat mai multe familii care doreau sa adopte un copil. In general, persoanele care apelau la astfel de agentii proveneau din randurile celor care aveau interdictie sa infieze minori din tara natala. Motivele erau multiple. Fie pentru ca nu erau casatoriti de minimum trei ani, asa cum prevedea legea, fie pentru ca depasise varsta de 40 de ani ori pentru ca sufereau de boli psihice. In aceste conditii, pentru ca in Romania anilor ’90 nimeni nu tinea cont de cine este adoptat si unde ajungea copilul infiat, procesul de adoptie era extrem de simplu. Familiile straine donau agentiilor din tara natala, care intermediau adoptiile din Romania, o suma cuprinsa intre 20 si 50 de mii de dolari, iar agentia cu pricina impartea banii cu fundatia autohtona partenera. Pentru a pune mana pe cat mai multi dolari, ONG-urile romanesti trebuiau sa „lucreze“ intens pentru a face rost de cat mai multi copii adoptabili. „Reprezentantii fundatiilor aveau informatii de la personalul medical din maternitati sau de la leaganele de copii despre toti minorii care se aflau inregistrati in acele institutii. Unde aflau ca mamele nu aveau posibilitati sa-si creasca copilul interveneau si nu se lasau pana nu o convingeau pe mama sa renunte la copil. O duceau la notar sa semneze actele, insa nu-i spuneau ca nu-si va mai vedea niciodata copilul. Incercau sa-i induca ideea ca minorul va avea un trai mult mai bun daca renunta la el“, ne-a declarat seful ORA, Theodora Bertzi. In felul acesta, 98 de fundatii s-au imbogatit peste noapte. „Miile de dolari proveniti din donatiile famiilor adoptatoare trebuiau folositi de fundatiile romanesti pentru implementarea de programe sau pentru intr-ajutorarea leaganelor de copii, insa niciodata nu s-a stiut care a fost drumul lor. Fiind donatie, nici Curtea de Conturi si nici Garda Financiara nu au putut interveni pentru a verifica ce traseu au luat banii“, a explicat Bertzi.
Politicienii traficanti
Printre cei care au detinut, la vremea respectiva, astfel de fundatii se numara: Razvan Andrei Dejeu, fiul ex-ministrului de interne Gavril Dejeu (Fundatia HELIOS), Tiberiu Prodan, deputat PNL (Fundatia O Noua Viata), Petru Dragulescu, parlamentar PNT-CD, pana in perioada ’96, Oana Harvalia, secretar PNT-CD, precum si avocata Azota Popescu, faimoasa pentru implicarea in adoptii a copiilor de la Centrul de Plasament „Poiana Soarelui“ din Brasov, orfelinat intretinut de fundatia omului de afaceri Ion Tiriac. Surse din interiorul sistemului ne-au declarat ca „majoritatea fundatiilor, care prestau astfel de activitati, aveau legaturi cu toate partidele politice“. Aceleasi surse au tinut sa precizeze ca „adoptiile internationale au fost un subiect tabu mult timp, acesta fiind interzis prin ordin politic“.
„In Romania, adoptiile internationale s-au facut pe banda rulanta. Copiii infiati erau tratati ca pe o marfa. Acestia erau pusi in avion ca niste pachete si trimisi la familiile adoptatoare. De multe ori erau „refuzati la export“ si trimisi in tara, intrucat noii parinti nu ii placeau“.
Secretarul de stat, seful ORA, Theodora Bertzi